
REZONANŢĂ MAGNETICĂ NUCLEARĂ
Pentru investigaţii prin rezonanţă magnetică, avem în dotare Aparatura
RMN Aperto – Hitachi.
Construcţia aparatului se bazează pe un dispozitiv magnetic care produce
un câmp magnetic permanent şi uniform. Aparatul se manevrează uşor de către
operator şi este comod pentru pacient, facilitând abordarea directă a zonei
de interes, cu preluarea rapidă a imaginilor în planuri multiple: coronal,
sagital, transversal.
Înalta rezoluţie a imaginilor şi procesarea în timp real a datelor oferă o
imagine tridimensională selectivă. Totodată aparatul distinge între apă şi
ţesuturile grase, realizând scanări în zone dificile. Sistemul este compatibil
cu reţelele informaţionale.
În funcţie de zona investigată se disting:
IRM Cerebral
-
Diagnosticarea tumorilor, în special ale celor de dimensiuni mici; ex: neurinom
de nerv acustic, adenom hipofizar, metastaza.
-
Afecţiuni inflamatorii; ex: scleroza multiplă.
-
Diagnosticul de AVC.
-
Afecţiuni vasculare; ex: tromboza sinusurilor venoase.
-
Afecţiuni degenerative.
-
IRM – angiografie.
-
Diagnosticul complicaţiilor infecţiei HIV.
-
Malformaţii congenitale.
-
Diagnosticul hidrocefaliei.
-
Diagnosticul afecţiunilor sinusurilor paranazale.
-
Examinarea orbitei şi a globului ocular (tumori, inflamaţii), aprecierea
muşchilor globilor oculari şi a nervilor optici.
IRM Vertebro-medular
-
Traumatisme vertebro – medulare.
-
Hernie de disc.
-
Tumori, metastaze vertebrale şi intrarahidiene.
-
Afecţiuni ale măduvei spinării (tumori, inflamaţii,
sângerări, infarctizări, hemoragii).
-
Spondilita etc.
-
Diagnosticul tumorilor, limfoamelor.
-
IRM – angiografia vaselor cervicale.
-
Afecţiuni ale plexului brahial.
IRM Osteo-articular
-
Diagnosticul leziunilor ligamentare, sinoviale, tendinoase.
-
Tumori osoase primitive sau secundare.
-
Osteonecroze, osteocondrite.
-
Reumatisme inflamatorii şi degenerative.
IRM Pelvis
-
Afecţiuni ale uterului (tumori uterine) şi anexe.
-
Afecţiuni ale prostatei.
IRM Ţesuturi moi
-
Indicaţie de principiu IRM pentru toate tipurile de afecţiuni.
-
IRM sani.
Contraindicaţii IRM: Singurele contraindicaţii se referă la pacienţii
cu proteze sau implanturi metalice, la cei cu stimulatoare cardiace şi cei
cu obiecte străine aflate în organism (schije, obiecte metalice, etc.).
TOMOGRAFIE COMPUTERIZATĂ (CT)
Aparatura de tomografie computerizată Eclos - Hitachi, din dotarea
centrului nostru, efectuează tomografie computerizată multi–slice (8-16 slice-uri),
care permite realizarea unor secţiuni foarte fine, prin care se obţin imagini
detaliate ale structurilor normale şi patologice.
Prin folosirea reconstrucţiei multiplanare se obţin secţiuni în cele trei
planuri anatomice. Reconstrucţia tridimensională este folosită pentru
diagnosticarea celor mai mici leziuni.
Programele de angio CT duc la obţinerea celor mai fine detalii asupra vaselor,
putându-se diagnostica eventualele malformaţii arterio-venoase.
Angiografia CT este deosebit de utilă în patologia cerebrală, fiind inclusă
în protocoalele obligatorii în cazul intervenţiilor neurochirurgicale.
Este una din investigaţiile de bază ale chirurgiei vasculare, care poate
înlocui angiografia clasică.
Bolile cardio-vasculare pot beneficia de un diagnostic precoce şi
un tratament eficient prin folosirea angio CT coronarografiei.
Prin programe speciale se poate realiza şi CT colonoscopie virtuală în care
prin reconstrucţia tridimensională se obţin imagini detaliate ale tubului digestiv.
Această investigaţie înlocuieşte cu succes colonoscopia clasică şi va evita
disconfortul acesteia.
Timpul de examinare este extrem de scurt, în câteva minute poate fi examinat
aproape întregul corp. Datorită timpului scurt al examinării pot fi examinaţi
uşor copiii şi pacienţii agitaţi.
Este examenul de primă intenţie în cazul hemoragiilor.
Efectuăm:
-
CT abdomen.
-
CT pelvis.
-
CT cerebral.
-
CT osos.
-
CT coloana vertebrală.
-
CT torace.
-
CT regiune cervicală.
-
Angio-CT.
-
Colonoscopie virtuală CT
RADIOLOGIE DIGITALĂ
Aparatura de radiologie computerizată Apollo, care se află în dotarea
Centrului Medimage, reprezintă un sistem de radioscopie – fluoroscopie cu masă
înclinabilă 90/90, telecomandată, complet computerizată, cu viteză şi acurateţe
mare în poziţionare şi în execuţia studiilor radiologice.
Efectuăm:
-
Radiografii osoase.
-
Gastro – intestinografie (GI).
-
RD sistem vascular.
-
RD pulmonară.
-
Irigografie.
-
Urografie.